Când vine vorba despre echipa națională, Lionel Messi nu mai ține cont de nimic. Stă mărturie replica oferită chiar unuia dintre jucătorii importanți ai Barcelonei, Raphinha, imediat după meciul Argentina – Brazilia din preliminariile CM 2026.
„Pumele” s-au impus categoric, scor 4-1, asigurându-și astfel prezența la turneul final. Golurile lor au fost marcate de Julian Alvarez (4), Enzo Fernandez (12), Alexis Mac Allister (37) şi Giuliano Simeone (71), în timp ce „Selecao” a punctat prin Matheus Cunha (26).
Starul lui Inter Miami s-a confruntat cu probleme musculare, motiv pentru care nu a putut fi pe teren. A urmărit, însă, partida din fața micului ecran și s-a bucurat pentru colegii săi.
Înaintea fluierului de start, Raphinha era convins că Brazilia va pleca cu toate cele trei puncte de pe stadionul din Buenos Aires. Ba chiar i-a înjurat pe rivali.
„Îi batem, n-am niciun dubiu. Și pe teren și în afara lui, dacă trebuie. Să se ducă naibii”, a spus mijlocașul cotat de site-urile de specialitate la 80 de milioane de euro.
Replica a venit la scurt timp după meci, chiar din partea lui Lionel Messi, care l-a „înțepat” pe rețelele de socializare. N-a mai contat că evoluează pentru echipa sa de suflet, Barcelona.
„Peste tot alături de această echipă națională! Mereu vorbim prin fotbal, pe teren. Felicitări pentru meciul foarte bun pe care l-ați făcut, dar și pentru victoria cu Uruguay”, a scris multiplul câștigător al Balonului de Aur.
Inevitabil, despre gestul lui Raphinha a vorbit și Lionel Scaloni, dar pe un ton rezervat. Acesta și-a exprimat convingerea că gestul brazilianului nu a fost cu intenție și i-a transmis, totodată, că l-a iertat.
„În conferinţa de presă, am spus că nu discut, că am văzut declaraţiile, dar înţeleg situaţia, înţeleg că este un meci Brazilia-Argentina, nu este nevoie să facem declaraţii pentru ca meciul să fie în feul acesta.
Nu acesta a fost motivul pentru care am jucat aşa. Chiar deloc, dimpotrivă. Îl iert pe Raphinha, pentru că ştiu că nu a făcut-o intenţionat.
El își apără țara, echipa națională Cu sau fără declaraţii, noi urma să ne facem jocul, la fel şi ei. Îl iert, pentru că sunt absolut sigur că nu a avut intenția de a răni pe cineva cu acele cuvinte”, a declarat selecționerul Argentinei la conferința de presă de după această partidă.
Spre deosebire de elevii săi, care au obținut biletele pentru Campionatul Mondial după 14 meciuri, brazilienii ocupă poziția a patra și au doar 21 de puncte. Eșecul i-ar putea fi fatal lui Dorival Junior.